[ Expediţii ]

 12.07.1999

   A ĂŽnceput a patra expediţie pentru mine ĂŽmpreună cu:

- CRISTI ŢECU, Timişoara;

- HORIA COLIBĂŞANU, Timişoara;

- SORIN AFTENE - SOSO, Ploieşti.

   Am plecat ieri din Sibiu cu trenul de Bucureşti cu o ĂŽntârziere de 15 minute şi-am ajuns ĂŽn            Bucureşti la ora 21. M-a aşteptat ca de obicei John, la care am şi dormit şi mâncat. În gara Sibiu m-am despărţit de ai mei care au cam dat apă la şoareci, aproape şi eu.

   Pe drum două idei: cartea "Munţii care ne acceptă" şi salvare cu parapanta.

   Ne-au condus la gară John şi Mihnea.

   Oricum avem moralul bun şi cred că vom face treabă bună.

14.07.1999

   Azi la 5.50 am ajuns ĂŽn Moscova. Căldură mare, lume multă.

   Am mers cu Cristi să schimbăm dolari şi cursul este 1 USD=24,20 ruble.

    Ne-am trambalat cu metroul la 8 ruble de căciulă, din gara Kievskaia ĂŽn Kazanskaia. Eu cu           Cristi ne-am dus să vedem de tren spre Bishkek şi peronul unde vine. Sper să plecăm azi din        Moscova.

    Am luat bilete până la Djambul – 72 USD şi avem tren astăzi la 22,50.

    Băieţii au plecat să viziteze oraşul, iar eu am rămas la bagaje. Căldura mare şi gaze ĂŽn gară. Acum e 21,50 şi e destul de bine răcoare. Aşteptăm să tragă trenul să ne ĂŽmbarcăm. Sper ca militarii care verifică bagajele să nu ne facă probleme, că la toţi cu bagaj mare le-au cerut taxă.

16.07.1999

    Am uitat să spun că avem locuri la bou-vagon.

    Ieri au venit 3 bulamaci din trupele OMON şi ne-au zis că n-avem viză şi suntem spioni. Le-am arătat hârtia de la ruşi – viza, şi după ce-au citit-o ne-au lăsat ĂŽn pace, apoi au cerut şpaga de rigoare, nu le-am dat şi au spus că ne fac clismă pentru droguri.

     Acum suntem ĂŽn deşertul Kâzâlkum şi se văd turme de cămile, cai, vaci.

     Azi-noapte a fost foarte frig şi ne-am scos sacii de dormit la 7. S-a luminat la 4 şi-am moţăit până la 14.

     Ieri am trecut Volga prin Saratov. Bem ceai, mâncăm.

17.07.1999

     Am ajuns ĂŽn Djambul la ora 19 şi acum am coborât din taxi ĂŽn autogară de unde vrem să luăm autobuzul spre Bishkek. Ne-am ĂŽmbarcat bagajele şi la ora 21 plecăm.  Cursul este de 1USD=132 TINGHI

     Taxiul a fost 500 tinghi, iar autobuzul este 300 tinghi.

     Pe drum am trecut pe lângă niste munţi ce semănau cu Retezatul, ce aveau ceva zăpadă pe vârfuri. Meserie!

     Ploua atât de bine, dar aici s-a oprit. Oraşul e destul de mare, lumea primitoare, plin de pepeni, acum ne-am hotărât să mâncăm şi noi unul roşu. Ne luăm locurile şi mergem după pepene.

18.07.1999

     Am ajuns ĂŽn Bishkek la 3,50 şi ne-a preluat un poliţai să ne-nregistrăm. Ne-au tot ĂŽnvârtit paşapoartele, declaraţiile vamale, borsetele, prezervativul lui Soso şi ne-au lăsat, băieţi de treabă.

     Pe drum am mâncat nişte "flori cu carne " condimentate, am băut ceai şi-o gură de lapte, şi după vreo oră m-a apucat durerea de burtă. Am tot stat să-mi treacă sau să oprească, mi-am pregătit hârtia şi până a venit Cristi să-i spună şoferului, am vorbit eu şi-a oprit. A fost bine. Toată lumea râdea de mine şi se uitau pe geam cum făceam "o treabă mare" la statuie.

      Aproape când să ajungem Soso a tras un urlet de-a speriat tot autobuzul. Visase. Lumea a-nceput iar să râdă şi iarăşi ne-am făcut vedete. Ce-ai Soso zic, el c-a visat cutremur şi s-a speriat.

      Mi-am adus aminte de "racheta" ce-am văzut-o la Baykonur. Prima dată am crezut că-i MIG, dar nu i se stingeau motoarele, ci erau tot mai puternice. S-a văzut ca o meduză, o cometă, la care i se lumina coada tot mai alb şi s-a despicat coada ĂŽn patru, apoi ca o umbrelă uriaşă, şi după 5 minute a dispărut.

19.07.1999

      Am fost la Serghei, tipul de la firma de turism PSI şi-am tratat cu el să plecăm mâine dimineaţa la 5 spre Karkara, baza de elicoptere. Ne costă cu maşina, elicopter, taxe, 405 USD/persoană şi nu ne mai trebuie aprobări şi alte chestii pe care le rezolvă ei.

     Aici ne-am cazat la 1 USD/noapte la motelul stadionului ĂŽntr-o cameră cu 2 paturi, 2 camere de fapt. Ieri am tras o saună, un duş, a fost excelent.

     Acum băieţii sunt ĂŽn oraş pentru cumpărături, lipii, zahăr şi când vin ne pregătim bagajele pentru mâine. Dacă avem noroc de timp bun, zburăm mâine cu elicopterul spre tabăra de bază.

22.07.1999

     Sunt ĂŽn Camp 1 – 4.100 m cu Horia. E 20,17 şi este un frig de mori, -2ÂşC. Cum luam apă, cum ĂŽngheţa. Am mâncat o supă de găluşte, un piure cu carne, am băut sucuri, ceaiuri şi e bine. Cerul e senin, vârful e mult mai aproape şi foarte maiestuos. Adie vântul şi ieri a nins 10 cm, dar nu s-au astupat urmele.

      Am plecat cu elicopterul din Karkara – 2.200 m, unde am ajuns cu Roburul firmei după 3 ore din Karakol. Am zburat 35 minute peste un lanţ de munţi faini şi multe văi domoale, foarte bune pentru Camel Trophy. Am ajuns ĂŽn Base Camp – 3.900 m pe un soare puternic şi zăpadă nouă de 20 cm.

     Ne-am pus corturile destul de "muci", chiar lângă heliport, şi azi le-am mutat mai jos 100 m.

     Prin zonă mai sunt americani, ruşi, nemţi, neo-zeelandezi.

     Soso s-a simţit rău de când am venit, a borât mai tot timpul, ca Pavarotti. Cristi se simte ceva mai bine, mâine au zis că vin şi ei ĂŽn Camp 1.

     Ieri ne-am ĂŽntâlnit cu Muri şi Teaceru ĂŽn Camp 1 şi azi urmau să urce, dar n-au apărut. Prima zi m-am ars, că i-am căutat şi-am mers o oră spre C 1.       

23.07.1999

     Azi am urcat până la 4.700 m spre tabăra 2; am plecat la 10,30 şi ne-am ĂŽntors la ora 15. Traseul nu e dificil, are ceva crevase, dar cât am mers, am mers nelegaţi. A fost foarte cald şi este pericol de avalanşe după ora 12. Ne-am simţit bine, nu ne-a durut capul, stomacul; acum ĂŽl doare pe Horia capul, dar ĂŽi trece.

     La ĂŽntoarcere ne-am ĂŽntâlnit cu Muri şi Teaceru care ne-au spus că a murit Galiani pe K2. Dum-nezeu să-l odihnească! Am hotărât să-i dedicăm această expediţie. Merită!

    Mi-am uitat labelo!!!

25.07.1999

    Ieri am plecat la 5,50 cu Horia spre C 2 unde am ajuns ĂŽn 6,30 ore. Vremea a fost faină, soare, vântul adia. Traseul merge, cele câteva crevase se sar sau se ocolesc. Diferenţa de nivel e mare, 1.200 m, T 2 este la 5.300 m. Aproape tot traseul se vede maiestuos vârful.

    După ce-am echipat T 2 a ĂŽnceput să ningă vreo 10 cm; apa se face la primus, n-ai de unde lua. Dacă pleci devreme la 4-5 n-ai probleme nici cu avalanşele de pe Ceapaev care ĂŽncep la amiază. Oricum nu sunt foarte periculoase. Am coborât ĂŽn două ore lejer de tot.

    Azi şi mâine avem repaus pentru poimâine, pentru T 3 – 5.900 m.

5.08.1999

    Sunt ĂŽn T 1 după ce-am zburat de la 6.000 m cu aripa. O aventură cu zgâlţâieli, ĂŽnchideri, coborâri, a fost până am ajuns ĂŽn dreptul taberei de bază. Am mai făcut ĂŽnc-o oră, m-am uscat, am mâncat. O oră cu aripa pe cap, că rucsacul era plin.

    Ieri am fost a doua oară pe vârf cu Horia la ora 17,23 şi ĂŽn 31.07 la ora 14,03 am fost singur pe vârf pe o vreme destul de bună. În ziua aia n-a mai fost nimeni sus şi mi-am dus şi parapanta pe care am lăsat-o sub nişte bolovani. Am stat până la ora 18 tot aşteptând să se risipească norii de la 5.000 m să pot zbura spre gheţar. Am făcut o tentativă de decolare, dar o rafală de vânt mi-a ĂŽncurcat-o şi dă-i vreo 15 metri de târâre de abia m-am oprit la 5 metri de marginea vârfului. Am tras de comenzi de-au  trecut prin scripeţi şi tot nu s-a oprit. M-am speriat că m-aruncă şi era foarte ĂŽncurcată; nu scăpam ĂŽn mod sigur. Am avut noroc şi-am oprit-o. Apoi mi-am strâns-o, era aproape ora 18, mi-am ascuns-o şi la vale. În 2,30 ore am fost ĂŽn T 3; la fix cu ĂŽntunericul. Mai bine că n-am zburat, erau prea puternici curenţii, o buleam.

    Ieri am stat după Horia, apoi după Cristi care se simţea foarte rău şi-am ajuns la ora 23. Am bălăurit-o printre crevase fără lanternă, eu mergeam ĂŽnainte să-i trag după mine. Am scăpat.

7.08.1999

    Suntem ĂŽn autogara Karakol, eu cu Soso. Cristi cu Horia au plecat să schimbe dolari şi să facă cumpărături.

    Avem autobuz spre Bishkek la ora 20. Treaba e că cei 3 rucsaci mici sunt la Serghei acasă şi nu e nimeni acolo. Sper ca până diseară va fi.

    După noi la Karkara a venit un buz VW şi-am mers fain, până la 40 km de Karakol, când i s-a stricat un cilindru de frână pe dreapta spate. Vreo 30 minute de reparaţii şi am pornit. Totul e O.K.

    Cu elicopterul am venit pe altă parte, cam 40 minute, am văzut mai mulţi munţi, vreo 8 bikeri meseriaşi ĂŽnsoţiţi de două camioane mari pe o vale faină şi cu drum.

     Ieri seară a tras o ninsoare scurtă, de ne-au ĂŽngheţat bine corturile şi a fost foarte frig.

    Când am ajuns ĂŽn BC după ce-am zburat de la C 3, mai mult ea cu mine, pe la 11,30 m-am dezbrăcat, am pus ţoalele la uscat şi pe la ora 14 am plecat spre T 1 să-i ajut la strâns pe băieţi. Când am ajuns, Cristi nu venise. Am mâncat, băut ceai şi-am ĂŽmpachetat. Primii au plecat Soso şi Cristi, apoi Horia şi eu. M-am despărţit de Horia când l-am ĂŽntâlnit pe Cristi şi l-am ajuns pe Soso aproape de T 1. Când mă uit la cortul lui Soso ĂŽn care mi-am pus rucsacul cu tot echipamentul – aripa, colţarii, pantalonii de gore, paşaportul, hainele, seleta, plasticii – cam de 2.000 USD, am văzut  că pietrele nu mai erau pe fustă; când deschid, pauză rucsac. Mă uit ĂŽn cortul lui Cristi, la fel era umblat. Îi spun lui Soso şi mergem la Danil, şeful bazei. Nu prea l-a durut capul. Apare Cristi cu Horia şi spunem la fel, dar fără urmări. Ne-au explicat că s-a mai furat şi-atât. Asta a fost ĂŽn 5.08.

    Dimineaţa de 6.08 pleacă Horia pe la 8,30 după rucsac, că şi lor le-au furat nişte bucle, cordeline, reportofon, plus banii mei, vreo 75 USD. Eu presimţeam că-mi găseşte paşaportul, aruncat, când apare cu tot ce mi s-a furat. Mai puţin banii. Le-a găsit cam 400 metri mai sus ĂŽntr-o crevasă. M-am liniştit. A fost tare Horia.

    Despre urcuşul din T 3 spre vârf pot spune că nu e foarte tare, dar e lung, cam 8 – 12 ore se face, chiar dacă sunt corzi fixe peste tot, te oboseşte. Şi vântul care bate totdeauna, chiar foarte tare când am fost cu Horia, abia mergeam.

    De odihnit nu m-am odihnit deloc că n-am avut decât sacul de bivuac. Băieţii au coborât din T 3, iar eu am stat 6 nopţi cu Muri şi Teaceru mai jos, n-am prea mâncat, a nins odată 2 zile şi 2 nopţi de-a acoperit toate corturile aproape până sus. Era să mă sufoc.

    Am ĂŽncercat de patru ori să urc şi de două am reuşit, iar de două mi-a fost foarte rău şi-am renunţat imediat.

    Foarte mulţi străini renunţau la 1-200 metri sub vârf din cauza vântului sau frigului. Muri a renunţat la 300 metri. Oricum puţini au fost până sus. Eu am fost singur ĂŽn 31.07.1999 şi cu Horia am fost primii ĂŽn 4.08.1999 şi imediat un alpinist rus care se antrena pentru Pobeda. Mergea de rupea.

    Azi mi-am luat hârtie de la Danil c-am fost primul ce-a zburat de la 6.000 m, T 3. Premieră mondială, nimeni n-a zburat ĂŽn Tien Shan, aşa mi-au zis.

    Mi-am adus aminte că-n ziua ĂŽn care am plecat spre vârf cu echipa, 4.08, de dimineaţă mi-au fost degetele de la picioare reci şi nici azi nu s-au dezgheţat. Mi-au degerat, cum le ating mă dor.

    A doua zi după ce-am sosit noi a murit un belgian prins de avalanşă pe partea nordică. Le-am văzut taberele, dar nici o mişcare spre vârf n-am văzut deloc de când am urcat sus, doar corturile.

     Azi am cules flori de colţ de la Karkara; se cam strică. Abia aştept s-ajung acasă.

 8.08.1999

     Suntem ĂŽn gara din Bishkek unde am dormit, chiar lângă poliţia T.F. Am ajuns la 4,20 azi dimineaţă, ne-am pus izolirele şi ne-am culcat pentru că tren avem ĂŽn 9.08 la ora 13. O să boschetărim, mergem prin oraş, trece timpul. Vremea e mişto, fără nori, adie un vânt uşor. Acum ne-am mutat sub un pom mare cu umbră; cred că ne hâşĂ˘ie şi de aici.

 9.08.1999

    Ne-am urcat ĂŽn trenul Bishkek – Moscova, cu care am plecat la 13,15. ar trebui s-ajungem la ora 19. după ce ne-au controlat, de vreo 3 ori, ba chiar i-a dus la poliţie pe ceilalţi 3, prin ĂŽmbulzeală şi o căldură nebună, ne-am ocupat locurile la bou-vagon.

     Aici, ĂŽn gară am văzut o nouă meserie, "aranjator de genţi de bişniţar". Tot câte 2 se rupeau să-nghesuie ĂŽn cât mai puţine genţi ce aduceau clienţii, unii chiar din angro. De obicei le-njumătăţeau.

     Două nopţi am dormit pe o terasă de marmură; nu ne-a deranjat nimeni, nici măcar miliţia, cum era ĂŽn alte locuri de obicei. Doar ziua dădeam explicaţii localnicilor de tot felul sau vizitam oraşul, care este un imens parc foarte frumos. Mulţi pomi irigaţi, o piaţă meseriaşă şi ieftină, chiar merită să lucrezi ĂŽn România şi să trăieşti aici; toate-s ieftine. Bishkek-ul are 1 milion de locuitori, toată lumea face comerţ cu Moscova, femei frumoase, au şi ţigani cerşetori, narcomani, dar, ĂŽn general este frumos oraşul. Apropo, ĂŽncă nu mi s-au dezgheţat degetele de la picioare.

 12.08.1999

    Am ajuns ĂŽn Moscova după un drum lung şi obositor, la ora 15,15. Bătea vântul foarte tare şi se pregătea de furtună, dar am scăpat, a plouat ĂŽnainte. Am rezolvat cu biletele, care-au fost vreo 4 hârtii de fiecare, că n-am avut tot drumul atâtea hârtii, ne-au costat cam 65 USD până-n Bucureşti de unul. Merge.

    Mi-am adus aminte că-n tren o femeie i-a cerut briceagul lui Horia şi nu a mai venit cu el. Asta a fost ĂŽnainte de gară. Când s-a dus după el, normal că n-a avut la cine să-l ceară. Şi-a rămas fără el. Şi eu am vrut să le iau un prosop din tren, dar le-a numărat.

    Pe noapte, ĂŽn general, n-am fost foarte controlaţi pe tren. Vedem mai departe.

    Am observat foarte mulţi oameni cu arme ĂŽn jurul gării. Adevărul e că-i şi lume multă.

    Acum e Cristi cu Soso ĂŽn oraş şi la ora 20 urmează să merg eu cu Horia. Nu prea mai am chef de mers, ĂŽncă nu mi-au trecut degetele şi e târziu. Avem tren la 23,30. Probabil duminică dimineaţă sau amiază voi fi acasă. Asta depinde la cât am tren din Ploieşti sau Bucureşti; o să-l ĂŽntreb pe naş ĂŽn tren.

 14.08.1999

     Am intrat ĂŽn ţară! Înainte, un vameş moldovean să-i dau 5 USD să nu ne mai controleze. După parlamentări, am vrut să-i dăm ţigări, n-a vrut, a plecat fără să ia nimic.

     În vama Ukraina – Rusia, o tipă şi-un vameş au venit să ne facă asigurare medicală. Ne-au zis că ne costă 16 USD pentru toţi. Eu i-am zis lui Cristi să vadă ce-s alea, ce vrea să ne facă, ĂŽn grabă tipa că poliţie, că pleacă trenul, i-a dat 60.000 lei. Am zis să nu plătim că nu-i obligatoriu, dar Cristi a dat. Paguba lui, ce să-i facem. Acum aşteptăm să ajungem la Bucureşti.

 16.08.1999

     Sunt ĂŽn Sibiu la o cafea şi-mi aduc aminte de expediţie ca şi când ar fi fost foarte demult, o-ho.

    Am ajuns duminică dimineaţa la 3,30 ĂŽntr-un Sibiu friguros şi jegos. Acasă m-au aşteptat ai mei şi-un miros nenorocit după zugrăvit.

    Acum urmează interviuri, relaxare şi poate PRO TV.

    Oricum expediţia a fost tare şi important e că am mai scăpat odată. La anul nu ştiu ce voi face, dar vreau să plec de tot.

    O.K.! – cum zicea cehul Frank.