Fane Tulpan, primul român care a urcat pe Everest

Sala Mare a Centrului Cultural ”Mihai Eminescu” a găzduit miercuri, 25 martie, de la ora 19.00, un eveniment organizat de Clubul Adventure Life ĂŽn parteneriat cu Universitatea Cultural Științifică, ” Chemarea muntelui”, avându-l ca invitat pe Fane Tulpan, primul român care a reușit să marcheze vârful Everest cu urmele pașilor săi.  Născut la 14 iunie 1971, la Sibiu, salvator montan voluntar ĂŽn cadrul Asociației Salvatorilor Montani Sibiu, instructor național SALVAMONT, ghid montan, instructor ski-alpinism și fondator al Școlii de Alpinism EVEREST, pentru Fane anul 2003 a fost cel mai important din cariera sa de alpinist, pe data de 22 mai, ora 11.30, ora României, reușind să ajungă la 8.850 de metri altitudine, pe vârful Everest din Munţii Himalaya, devenind primul român care a reuşit acest lucru, urmat de ceilalți membri ai expediției integral românești, Marius Gane, Lucian Bogdan și Gheorghe Dijmărescu.

”Mergem pe munte și mereu ĂŽnvățăm câte ceva, de la cineva. Stă ĂŽn natura umană să apreciem oamenii de valoare abia după ce nu mai sunt, acesta e motivul pentru care am ales să promovăm astfel de evenimente ĂŽn care putem cunoaște oameni care au trecut peste greutăți și au depășit anumite limite. Atâta timp cât există printre noi, trebuie să ĂŽnvățăm de la ei. Fane se evidențiază nu doar pentru faptul că a fost primul care a ajuns pe Everest, ci pentru greutățile pe care le-a ĂŽnfruntat să ajungă până acolo, la fel și noi, putem să ne ĂŽnvingem fiecare Everestul din viața noastră, munții sau dealurile pe care trebuie să urcăm ĂŽn fiecare zi” a declarat Simona Ciff, purtător de cuvânt Centrul de activități outdoor Adventure Life.

”Cândva cutreieram și eu pe munte, nu pe toate continentele, ci prin țara noastră, ĂŽn facultate aveam rucsacul tot timpul pregătit pentru a pleca ĂŽn orice moment ĂŽn drumeție, dar chiar și acum, când merg cu soția, oriunde ajungem și se poate urca cu liftul, ĂŽncercăm să căutăm punctul cel mai ĂŽnalt de unde putem privi peisajul. A merge pe munte este o activitate fizică, dar și intelectuală” a declarat Csegzi Sandor, directorul Universității Cultural-Științifice Târgu Mureș.

Bun orator, Fane s-a avântat ĂŽntr-o vorbire netedă, cu cătătura ochilor ĂŽmpodobită de blajina sfințenie a omului mulțumit de tot ceea ce a făcut, și a reușit din primele minute să-și câștige atenția, respectul și apropierea participanților. Potrivit spuselor lui, când urci pe munte ĂŽn condiţii vitrege cu vânturi extreme și frig de până la -50 de grade, nu poţi să te gândeşti la cei dragi, ci doar la pasul următor, pentru că lipsa de concentrare poate să ducă mereu la accidente. Logistica organizării unei astfel de expediții constituie o provocare ĂŽn sine, chiar dacă lucrezi ĂŽn echipă, acolo sus ești singur și este normal să ai momente ĂŽn care simți frică. Nu oricine poate ieși ĂŽnvingător, dacă lipseşte pasiunea, mai bine faci orice altceva. ”Muntele trebuie respectat, el are regulile lui și ĂŽși poate lua tributul. Fiecare om are ĂŽn suflet un Everest al lui, dar nu toţi au curajul să-l urce. Munţii adevăraţi nu sunt cei pe care ĂŽi urcăm, ci cei dinăuntrul nostru” a declarat Fane. În Everest, până ĂŽn tabăra de bază membrii expediției au mers cu jeep-urile, iar greutatea echipamentului a fost de 7 tone.

Moartea albă

Alpiniștii ĂŽn formă fizică excelentă nu resimt tulburări fizilogice până la ĂŽnălțimea de 3.000-3.500 de metri, dar după această altitudine poate apărea disconfort respirator cauzat de scăderea presiunii atmosferice și nu se pot adapta rarefierii oxigenului, doar dacă ascensiunea se realizează treptat. ”Everest, este singurul loc unde alpinistul folosește oxygen, ĂŽn cazul ĂŽn care este aclimatizat și nu are probleme de sănătate, ĂŽncepând de la ultima tabără, de la 8000 de metri ĂŽn sus. Pe partea nordică, pe unde am mers noi, se folosesc de obicei patru butelii de oxigen, iar pe partea sudică doar cu trei, ascensiunea este mai rapidă. Halucinațiile sunt un fenomen destul de des ĂŽntâlnit ĂŽn hipoxie, auzeam claxoane, voci, altitudinea ĂŽți creează o barieră psihologică, pragul psihic contează foarte mult” a mai povestit Fane. Un alt motiv pentru care mulți alpiniști renunță și, chiar și el a fost tentat să renunțe de multe ori, este acea senzaţia de frig şi tremurăturile care pot fi urmate de  gândire dificilă, confuzie, neĂŽndemânare, epuizare şi ĂŽn final inconştienţă, care duc la ” moartea albă” prin hipotermie. ” Mâinile și picioarele devin rigide, te cuprinde amețeala, pulsul e tot mai slab și te cuprinde o stare de somnolență din care nu mai vrei să ieși. În acel moment se dă acea luptă ĂŽntre piticul negru și piticul alb, primul ĂŽți spune să dormi, al doilea te ĂŽndeamnă să te trezești” spune Fane. Principalele afecțiuni declanșate de altitudinea ridicată sunt edemul cerebral și edemul pulmonar, mersul nesigur și necoordonat, confuzia mintală sau cefaleea sunt semnale de alarmă ce trebuie să determine alpinistul să coboare imediat la o altitudine mai mică.

Scapă cine poate

Potrivit spuselor lui Fane, nu ĂŽnălțimea la care ajungi contează, ci emoția trezită de imagine, sentimentul de bine pe care-l resimți, dorința de aventură și varietatea de peisaje pe care le vezi,  pentru că muntele este ca viața, are suișuri și coborâșuri, uneori e mai ușor, alteori mai greu, dar importantă este călătoria. ”Clasificarea frumosului este relativă, ĂŽn Himalaya, când te rezemi de o piatră ce ți se pare comodă și frumoasă, există riscul să descoperi că e de fapt un cadavru adus de ghețar” adaugă alpinistul. Chiar dacă ĂŽncălțămintea și ĂŽmbrăcămintea este adecvată pe munte, sunt situații ĂŽn care nu te poți proteja suficient ĂŽmpotriva temperaturilor scăzute.  Degerăturile, cel mai adesea la membrele inferioare, pot apărea oricând, exact la fel cum, atunci când plouă și ne ferim cu umbrelă de picăturile de apă, câteva tot reușesc să ne stropească pe haine. ” Am cunoscut mulți alpiniști fără degete la picioare, dar nimic pe lumea asta nu merită asemenea jertfe”.

Inițierea tinerilor

Să ĂŽți radieze ochii de fericire când ĂŽmpărtășești și altora locurile și lucrurile pe care le-ai trăit și le iubești, nu are termen de comparație, motiv pentru care Fane iniţiază ĂŽn alpinism copii şi tineri, cea mai bună formă de respect pe care i-o poate da muntelui care i-a oferit cele mai intense trăiri. ”Vreau să formez copii şi tineri pentru mişcare, să stea departe de calculator, ĂŽn aer liber, foarte mulți părinți se simt mândri și consideră ĂŽn mod greșit că, au un copil foarte deștept, la doar 4-5 ani, pentru că stă ore ĂŽn șir la calculator. Dar ce dioptrii are și alte probleme de sănătate?!”

Record mondial cu parapanta

Din 1996 până astăzi, alpinistul a participat cu succes la numeroase expediţii urcând pe cele mai importante vârfuri ale lumii. În 2002 a fost selecţionat pentru a participa la expediţia românească “Everest 2003”, ajunge primul ĂŽn vârf și, tot aici se lansează cu parapanta de la o altitudine de 7.080 m, ĂŽmbunătăţind recordul mondial de durată zburând 30 de minute.

Tăcuți și ĂŽncremeniți ĂŽn veșnicia lor, munții poartă urmele pașilor lui Fane Tulpan. În 2004 a pornit spre K2, al doilea vârf din lume, “Muntele Sălbatic”, care omoară 3 din 10 oameni ce ĂŽncearcă să-l escaladeze, cu o ĂŽnălţime de 8.611 metri, retrăgându-se ĂŽnsă de la altitudinea de 7.400 de metri din cauza vremii nefavorabile şi a unor degerături de gradul I la degetele de la picioare. În 2005 a fost ĂŽn Peru, ĂŽn 2007 ĂŽn Kenya şi pe Mont Blanc, ĂŽn 2008 ĂŽn India şi Mexic, ĂŽn 2009 a revenit ĂŽn Caucaz şi apoi a participat la expediţia “Top of Africa”, pe vârful Kilimanjaro. Împreună cu Dan Nedelcu şi Willi Schuster, Fane a ajuns pe “Acoperişul Africii” ĂŽn 9 septembrie, la ora 06.15, pe un frig de minus 20 grade şi vânt foarte puternic.